Biserica Sacré-Cœur din București, lângă indicatorul pieței Vladimir Ghika.

Istorie

Vladimir Ghika: o piață, un nume, un model

Un prinț care a ales să rămână. Scurtă introducere într-o viață care explică de ce grupul nostru de cercetași îi poartă numele.

Piața din fața bisericii Sacré-Cœur din București poartă numele monseniorului Vladimir Ghika. Puțini dintre cei care trec pe acolo știu cine a fost. Merită trei minute.

Născut în 1873 într-una dintre cele mai vechi familii domnitoare ale țării, a avut tot ce trebuia pentru o carieră strălucită: educație la Toulouse și la Paris, doctorat în teologie la Roma, relații în toate cancelariile Europei. A ales altceva.

Reperele

O viață în șapte date

  1. 1873

    Nașterea

    Se naște la Constantinopol, într-o familie princiară română.

  2. 1902

    Convertirea

    Trece la catolicism, la Roma. Gestul îl costă o parte din legăturile lui sociale.

  3. 1923

    Preoția

    Este hirotonit preot la Paris, la cincizeci de ani. Slujește printre săracii din suburbii.

  4. 1939

    Întoarcerea în țară

    Revine în România la izbucnirea războiului și rămâne acolo, deși ar fi putut pleca oricând.

  5. 1948

    Regimul comunist

    Biserica greco-catolică este desființată, cea romano-catolică este strangulată. Continuă să slujească, tot mai discret.

  6. 1952

    Arestarea

    Este arestat de Securitate la 79 de ani, anchetat și condamnat.

  7. 1954

    Moartea la Jilava

    Moare în închisoare, după ce a spovedit și a slujit până în ultimele zile. Este declarat fericit la București, în 2013.

Fă tot binele pe care îl poți face, cu tot atâta simplitate cu care îl faci pentru tine însuți.

Fericitul Vladimir Ghika

De ce contează pentru noi

Grupul de cercetași pe care îl susținem îi poartă numele. Nu pentru culoarea locală, ci pentru că viața lui rezumă exact ceea ce încercăm să transmitem tinerilor: că poziția, educația și talentul nu sunt privilegii de păstrat, ci instrumente de pus în slujba celor mai mici.

Este, de asemenea, un model incomod. Ghika nu a plecat când putea pleca. Nu a spus „nu e treaba mea”. A rămas, cu tot ce a urmat din asta.

Într-o epocă în care se învață devreme calculul avantajului personal, un asemenea exemplu nu se predă la lecție. Se arată.

Susține

Textele nu costă nimic. Restul, da.

Taberele, bursele și casa de la munte se țin din donații și din redirecționarea impozitului.